De ce suntem obosiți tot timpul
Reprimarea de sine ne epuizează emoțional
Consumul invizibil de energie vine din faptul că ne reprimăm sinele autentic și, în loc să fim noi înșine, ne investim resursele în a menține un sine adaptat la mediu.
Dacă te uiți în jur, orice ființă vie se manifestă așa cum este. Un copac crește în ritmul lui, animalele își urmează instinctele când și cum le vine. Această stare de flow și de aliniere cu ceea ce este stă la baza autenticității.
Însă noi, oamenii, pe parcursul a 24 de ore, ne împotrivim naturii noastre și ne conformăm lumii de cel puțin câteva ori. Spunem altceva decât gândim. Ne comportăm în alte moduri decât cele în care simțim de fapt.
Ca să gestionăm acest proces, psihicul nostru trebuie să inhibe cel puțin câteva impulsuri și să recurgă la comportamente artificiale care ne ajută să ne încadrăm în norme sociale, să nu fim catalogați drept ciudați sau să fim respinși. O parte din aceste răspunsuri fac parte din condiționarea socială, care este absolut firească trăirii într-o civilizație. Ca să avem o societate non-violentă, cooperantă și productivă, trebuie să ne reprimăm câteva instincte (agresivitatea, impulsurile sexuale, lenea, gelozia) și să ne activăm forțat altele (politețea, respectul, acceptarea normelor și a celorlalți, muncit când de fapt vrem să stăm, etc).
Însă mai există alt strat de reprimare de sine care vine din traumă.
Acesta se întâmplă când venim pe lume cu un mod de a fi și de a ne manifesta care nu este bine primit de cei din jur. Când ne lovim de reacțiile negative ale altora, noi înțelegem că nu suntem ok așa cum suntem. Atunci ne reprimăm sinele real și, în locul lui, adaptăm un sine fals care să corespundă cerințelor mediului, care să nu mai atragă critică și respingere.
Iar sinele fals, spre deosebire de sinele real, care există firesc și fără efort, necesită multă energie psihică.
Când interacționăm cu cineva cu scopul inconștient de a-i face pe plac, punem în mișcare întregul nostru sistem nervos: ni se activează sistemul nervos simpatic care mobilizează toată energia vitală; mușchii se contractă, respirația devine mai superficială, tot corpul și psihicul lucrează să mențină o imagine despre noi. Acel “da” forțat când de fapt vrem să spunem “nu”, acel zâmbet fals, acea bunătate inautentică, deși aparent inofensive, ascund un efort psihic, emoțional, cognitiv și fiziologic care ne lasă epuizați pe termen lung.
Inautenticitatea cere efort la nivel psiho-biologic-emoțional.
Iar neautentic înseamnă că ne identificăm cu un rol anume: de people pleaser, de persoană care nu greșește, de om perfect, de salvatorul tuturor etc. Și orice rol este, prin natura lui, epuizant, pentru că a venit în urma unui efort de a supraviețui emoțional.
De asta nu ai cum să fii identificat cu un rol de supraviețuire și să fii relaxat și împământat în același timp.
Identitatea bazată pe un asemenea rol îți cere, prin natura ei, să fii activat, mereu în gardă.
Autenticitatea nu cere efort
Definiția autenticității e alinierea dintre ce simțim în interior și ce arătăm în exterior.
E atunci când ne comportăm în acord cu valorile, credințele noastre și ceea ce simțim în acel moment.
Suntem reali atunci când niciun mușchi din corpul nostru nu se mai mișcă în prezența cuiva, când nu mai există niciun efort de a plăcea, de a convinge, de a obține ceva de la celălalt. Ci rămânem la locul nostru, fără să facem o continuă algebră mentală despre ce vor oamenii de la noi, fără să alergăm un maraton perpetuu de a menține o anumită imagine.
De asta autenticitatea se simte ca o stare de ușurință în corp. Pentru că sistemul nervos simpatic nu mai e în gardă.
Asta are legătură și cu vechea înțelepciune “as within, so without” — „Așa cum e înăuntru, așa este și în afară.” Realitatea noastră interioară se reflectă în lumea exterioară.
Atunci există flow, aliniere și curgere. Atunci nu ne mai împotrivim naturii noastre și nu mai suntem ocupați să creăm o poveste continuă despre cine suntem.
Ci doar exprimăm ce gândim, ce simțim, ce ne dorim.
Puncte de reflecție pentru tine
În încheierea acestui articol, îți las câteva întrebări la care să te gândești.
Ce este adevărat pentru mine în acest moment?
Care este realitatea mea de acum? Cum sunt de fapt?
Ce simt de fapt când sunt tentat/ă să fac pe plac tuturor?
Observă discrepanța dintre starea ta reală și ceea ce arăți în exterior.
Nu trebuie să schimbi ceva în acest punct — doar începe să observi dualitatea din “înăuntru” și “afară”.